Scandal în Parlament. UDMR a părăsit ședința plenului: „Nu putem asista la apărarea legionarilor”. Hașotti a recitat din Gyr

Scandal în Parlament. UDMR a părăsit ședința plenului: „Nu putem asista la apărarea legionarilor. Hașotti a recitat din Gyr
Publicat: 22/03/2016, 14:28
Actualizat: 07/05/2018, 19:11

Problema a fost ridicată de deputatul Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, care a arătat că minoritatea pe care o reprezintă are o problemă cu propunerea PNL pentru Consiliul de Administrație al TVR.

„Atunci când PNL a susținut legea pentru combaterea naționalismului, doamna Oana Stănciulescu, ziaristă recunoscută, s-a implicat fundamental în acest proces de a combate legea care a fost propusă de PNL. Vreau să punctez în mod special atitudinea pro aducere pe primul plan a mișcării legionare, e vorba de poetul Radu Gyr, pion la mișcării legisonare”, a declarat Vainer.

În apărarea Oanei Stănciulescu a sărit senatorul ALDE Cristiana Anghel, care a spus că nu se pot condamna toți oamenii de cultură din respectiva perioadă doar pentru că au avut anumite opțiuni politice.

„Mișcarea legionară românească, împreună cu cea din Bulgaria, sunt singurele mișcări care nu au fost condamnate la Nurnberg, pentru crime de război. Nu se poate să ne îngropăm toată cultura românească din perioada respectivă, doar pentru faptul că unii, la un moment dat (…) Eu nu discut despre oamenii respectivi. Eu nu discut despre Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, eu nu discut din punct de vedere politic. Eu pun problema pentru ceea ce reprezintă ei pentru acest neam și pentru lucrul acesta nu avem voie să dăm uitării”, a spus Cristiana Anghel.

Poziția senatorului ALDE a stârnit nemulțumirea celor de la UDMR, care au părăsit sala de plen, nu înainte de a cere celor care apără mișcarea legionară să își ceară scuze de la tribuna Parlamentului.

„Eu sunt aici în Parlamentul României de 26 de ani. Nu am apucat o luare de cuvânt în care să se apere mișcarea legionară și mi-am respectat colegii din motivul respectiv. Să ne trezim în 2016 că în mod direct sau indirect să apere cineva mișcarea legionară, eu nu pot concepe acest lucru (…) Vom părăsi ședința dacă cei care au sărit în apărarea celor legionarilor nu își vor cere scuze”, a declarat Marko Bella, liderul senatorilor UDMR.

Senatorul PNL Puiu Hașotti a susținut, de la tribuna Parlamentului, că aleșii trebuie să facă o diferență între „o greșeală politică din tinerețe” a unor oameni și contribuția pe care aceștia au avut-o la cultura românească, afirmând că Oana Stănciulescu nu este legionară și că, așa cum activitatea sa parlamentară arată, nici el nu a fost niciodată pro-fascist sau antisemit.

Liberalul a recitat de la tribuna Parlamentului versuri scrise de Radu Gyr. „Vorbeați de Radu Gyr. Nu am să intru într-o polemică, dar Radu Gyr a spus în poezie: «Al cui e Ardealul?/ Întreabă pădurea câmpia și dealul/ Al nostru e, pământ din vechi pământ și sânge din latinul nostru sânge/ Un dor avem în el și cel mai sfânt și nimeni astăzi nu ni-l poate frânge». Și asta este legionară?”, a mai spus senatorul PNL.

Dezbaterile plenului au fost sistate, parlamentarii intrând în procedură de vot.

O petiție împotriva desemnării Oanei Stănciulescu în CA TVR a fost inițiată de mai multe personalități ale vieții culturale săptămâna trecută.

„Oana Stănciulescu s-a făcut cunoscută ca foarte activă în cultivarea memoriei unor personalități și valori de extremă dreapta din istoria culturii românești. Cu o consecvență, ce trebuie subliniată, jurnalista își face un crez din a reabilita, și eroiza o serie de personalități de orientare legionară, xenofobă, antieuropeană și antidemocrată. Pe aceștia i-a declarat repetat „eroii noștri”. Câteva exemple sunt revelatoare: la 23 februarie, acest an, într-o dezbatere la Realitaea TV, Oana Stănciulescu declara că Radu Gyr, cunoscut poet legionar, autorul imnului mișcării legionare, personalitate recuperată de Ion Antonescu, în regimul căruia a ocupat importante demnități și scriitorul și publicistul Vintilă Horia, cunoscut ca prohitlerist sunt ‘reperele ei morale’. Și, cu prestigiul câștigat întotdeauna de omul de pe ecran, recomanda societății românești să adopte aceste repere morale”, se arată în petiție.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună